Oamenii simpli, cu școală mai puțină sunt mai sinceri, mai adevărați.

Groază îmi este de semidocți. Ei sunt cei ce mimează înțelegerea.

De cei cu „instrucție” mare , nu am temeri. Ei înțeleg. Pot să nu fie de acord dar argumentează inteligent, deci, credibil !

22.01.2021:

Suma faptelor o fii aceeași dar,o fapta buna nu echivalează o fapta rea.

O fapta rea se înmulțește cu 4 sau 5 pentru a echivala o fapta buna.

Și as mai „zice ceva…

A lovi intr-un om căzut este o monstruozitate.

Nu e întâmplător că muzica și pictura au cuvinte comune : TON, SEMITON, GAMĂ, CULOARE, DOMINANTĂ și altele.

În arte, legea supremă o constituie  COMPOZIȚIA.

Domnul Bach sau domnul Beethoven au scris „compoziții” care și azi se cântă. Interpreții,fie ei Daniel Barenboim sau Radu Lupu,cânta diferit aceeași piesă compusă acum 200 de ani. Dar pun accentele diferit,(deci aceeași piesă sună diferit).

Asta pentru că cei 2 domni „au compus”…(Bach sau Beethoven).

Educația muzicală de mare valoare îi ferește pe cei 4 muzicieni să  fie muzicanți. Adică maneliști…adică de prost gust… adică să cânte sau să interpreteze kitschist partiturile celorlalți 2 compozitori !

Ordinea și curățenia,interioară dar mai ales exterioară ar trebui păzite cu grijă mare,pentru că ele nu țin de patologic ci de educație.

Zice- se (pe Fb.) că sinceritatea, curățenia dar mai ales ordinea este atributul copiilor și al demenților. Mă întreb dacă nu cumva e mai degrabă un atribut al manipulărilor grosolane și răuvoitoare !? (comparația între copii și nebuni)!

Găsesc  că poate ar fi fost așa acum 100 de ani la Freud și Jung dar acum (păstrând doar ceea ce e conform cu sec. XXl) nu cred că putem să luăm ca atare afirmația.

Ordinea și curățenia,interioară dar mai ales exterioară ar trebui păzite cu grijă mare,pentru că ele nu țin de patologic ci de educație.

Zice- se (pe Fb.) că sinceritatea, curățenia dar mai ales ordinea este atributul copiilor și al demenților. Mă întreb dacă nu cumva e mai degrabă un atribut al manipulărilor grosolane și răuvoitoare !? (comparația între copii și nebuni)!

Găsesc  că poate ar fi fost așa acum 100 de ani la Freud și Jung dar acum (păstrând doar ceea ce e conform cu sec. XXl) nu cred că putem să luăm că atare afirmația.

Avem noroc. „Marele anonim” ne-a lăsat pe Lume, diferiți: pe unii i-a făcut PRAGMATICI iar pe alții ROMANTICI.

A construi pe durere sau nefericire este echivalentul cu a construi din vânt o mașină.

Cei care fac Artă (profesioniștii) sunt lăsăți de M. A. ori frumoși ori foarte urâți cu alte cuvinte, nu mediocri (estetic). Consider că un om mediocru nu poate face decât Artă mediocră..

În „subiectivitatea” mea nu vreau să cred că e altfel !

FRUSTRAREA, termen freuidian e DEPĂȘIT. Altfel spus: EXPIRAT. Termenul propus și de psihologia relațională(care mă preocupă în ultima vreme ) este mult prea livresc. El există doar în cărți. Deci nu acoperă realul omenesc !

Gelozia,rudă apropiată de frustrare,necesită o analiză mai amănunțită. Ea are și părți bune, luminoase pentru că avem nevoie de „organul iubirii”pentru a înțelege ceva în aceste vremuri de enorme prefaceri

Gelozia are desigur și părți mai întunecate. Gelozia frizează deseori prostia.

Cu cât este mai inteligent omul cu atât mai mari sunt prostiile făcute.de către el.Paradoxal.

„Construcția” personalităților dovedind cu prisosință acest fapt.

Îmi amintesc, cu bucurie, două titluri citite de mine în prima tinerețe : Personalități accentuate, despre Dostoievski și Tolstoi etc.

Și o carte a lui Eduard Pamfil, Statutul Triontic al ființei… (nu dezvolt).

,,Omul cu adevărat bun e cel care ar fi putut fi rău, dar n-a fost” ne spune Edward Black undeva.

,,Detergentul suprem”, Universul sau Dumnezeu, dacă vreți, este în esența lui prietenos. Curăță de impurități trecutul negativ al tuturor oamenilor.

Calitatea lecturilor poate stimula sau atrofia viața noastră cerebrală…

,,A fi altfel” este un deziderat permis.

Cu siguranță suntem cu toții altfel: vorbim diferit, scriem diferit sau tăcem diferit!

A nu iubi identitățile duble sau triple e un semn de izolare:

totul în cele din urmă.

Invidia, minciuna (fie și prin omisiune) sau frica distruge

Omul bun, cu suflet cald sau chiar pe individul laic.

A gândi asupra vieții, a gândi transsubțialist e de dorit

A fi altfel sau despre Transsubstanțialism*dovedeste asta.

Cred (sper) că vom asista la o nouă epocă în care spiritualul în artă va fi trăsătură fundamentală, în care istorismul, instalarea (comodă) în formule vizuale social-politice vor deveni desuete și lipsite de acea profundă rezonanță umană pe care artă și cultură au avut-o chiar și în epoci de criză majoră.

”Natura și Ideea nu se lasă separate, fără ca arta și viața să nu fie distruse.” (J.W. Goethe)

Pictura este realitate trans-subtanțială adânc imprimată în psihicul uman, este Realitate dincolo de realitate.

După un exces de figurație critică, consider că a venit vremea unei arte guvernate de spațiul subtil al unei realități aflate dincolo de diatribele pozitiviste.

Mimesisul îndepărtează arta de sensurile ei majore.

Mimesisul este o formă de orgoliu nemăsurat.

Poziția mea înseamnă acum deschidere către o nouă atitudine în fața realității și a spiritului timpului (Zeitgeist) în care perfecționimul nu mai este un defect ci valoare în sine.

Pe spirala ascendentă a existenței mele pictura revine ca o exorcizare a urâtului, crizei morale, răutății, arivismului și prostiei.

Fac parte dintr-o minoritate (majoritate a viitorului) care mai crede în valori precum: legea, ordinea, dreptatea, moralitatea; valori pe care pictura mea le exprimă.

Linia dreaptă și tenta plată sunt atribute ale masculinității, virilității seculare, fără a avea nimic discriminatoriu.

Culoarea este pentru Pictură ceea ce este zborul pentru păsări.

Arta nu trebuie să „emoționeze”… la modul primitiv ci să ne pună în situația de-a gândi asupra a ceea ce ne înconjoară și asupra a ceea ce este în noi, în străfundurile conștiinței noastre.

Transsubstanțialismul pe care îl propun este diferit de Minimalism.

Meditația îndelungată și profundă asupra sensurilor formelor (fie ele suprafețe orizontale sau verticale) face diferența.

Aș dori o diferențiere clară între Transsubstanțialismul pe care îl propun și Minimalismul îndeobște acceptat.

Limbajul structurează imaginea, Pictura fiind limbaj specific.

Mentalul unui Transsubstanțialist este diferit.

Sufletul unui Transsubstanțialist este diferit.

Gândirea unui Transsubstanțialist este diferită.

Esența vizuală se întrupează în Verticală și Orizontală. În linia încărcată de conținut, în forma simplă.

Verticala și Orizontala spațializează profunzimile pictate.

A gândi astfel la început de secol XXI constituie un risc asumat.

*Transsubtanțialismul desemnează, în esență, constanta și obsesiva mea preocupare pentru „ordinea spirituală”…

Prin „ordine spirituală” nu înțeleg neapărat „reprezentare dogmatică” și nici clasica „plăcere retinală”.

A te îmbrăca foarte bine a mânca tot ceea ce e mai bun a citi cele mai bune cărți a gândi corect a nu lasă pe altul să vorbească în numele tău sau altfel spus „a ține ștacheta sus” a nu manipula cu bună stinta…a-ți păstra modestia cu orice preț(la orice provocare)… este de dorit !

Omul e ca o nuca, dacă are inimă, mai are și creier devine OM. NUCA devine nuca doar dacă are miez.